Tăcerea Sacră

A trebuit să învăț să vorbesc din nou, amuțise-am de frică și de durere. După veacuri de tăcere, a trebuit a mea voce să spargă liniștea hipnotizantă.

Nu am vrut a vă lăsa pradă paraziților cerebrali, lipitorilor mentale, mai mult mi-am asumat dreptul de a fi lipsit de importanță și de a îmi privatiza gândurile care ar putea perturba buna funcționare a națiunii și a glorioasei societăți vestice căreia vrem să ne alipim. Nu aș putea să îmi exprim vreodată dezgustul asupra fostelor imperii, a căror fărădecare bunăvoință, nu aș putea să mă exprim și să fiu liber. Să tot fie purtată povara propagării libertății și filosofiei Europene și să celebrăm victoria binelui asupra răului atât de prezentă în istoria noastră comună, fie ca și de data aceasta să ne stârpim inamicii și să pașim într-o eră a prosperității și a împlinirii profețiilor strămoșești.

Blestemați fie inamicii noștrii, căci, pielea lor o să ne clădim corturile civilizației noastre. Lăudați fie eroii noștrii, căci, trupul lor ne va încălzi arzând pe altarul credinței noastre. Cauzele nobile au nevoie de sânge, sângele este combustibilul mașinăriilor de durere in masă, țipetele vor asurzi adevărul, frica va amuți opoziția, teroarea v-a pune în mișcare forțe inumane pentru a îi strivi pe cei stăini.

Ceilalți, peste tot sunt ceilalți, orice nu ma reflectă mă respinge. Atunci când privesc în adâncurile abisului, îmi doresc ca și acesta să privească în adâncurile mele, să îmi spună ce îmi doresc și să mă întregească. Vreau ca acesta să îmi țină o oglindă în fața ochilor și să îmi aline suferința, să îmi reflecte sufletul și să îmi confirme existența. Erezii sunt toate ce nu ma reflectă. Oare dacă Zeul mi-ar striga numele și mi l-ar picta pe bolta cerească mi-ar potoli setea și mi-ar îndeplini dorința? Oh, dorința, dorința, mirajul iluzoriu al simțului meu de sine. Ce aș fi eu dacă nu mi-aș dori? Ce ar putea să umple golul care clădește și destramă Divinul?

Nemulțumiți suntem de indiferența cu care ne tratează Universul, răzvrătine-am împotriva insultei ce această tăcere ne-o aduce. Cine suntem noi, dacă nu copiii nedoriți ai Cosmosului? Dreptatea unei juste răzbunari este de partea noastră, frenezia împlinirii destinului nostru violent este aproape.

Dumnezeu nu este mort, Dumnezeu nu este, Omenia este. Omenia este moartă.