Duhoarea

Ce să vă mai spun despre Vasile? Ei bine, Vasile puțea. Să nu mi-o luați în nume de rău, era un băiat frumos, atrăgător, cu o figură stoică și gânditoare, dacă puteai să ignori unul din cele cinci simțuri nici nu ți-ai fi dat seama că e ceva neregulă cu el. Astfel, se putea spune despre el că era un băiat măcar optzeci la sută ok. Nu era orb, nu era ciung, nu era șchiop. Vorba aia, am fost prieten cu el ani de zile, m-a fascinat încă de la început, era un om minunat, nu am avut și nu am nimic cu el, dar îi puțea gura a hoit. Nu tot timpul, ce e drept, când vorbea cu calm uitai cu totul de această afecțiune de care suferea, dar cu cât se enerva mai tare, gura îi puțea mai mult.

Personal nu l-am judecat niciodată pe acest motiv, dar nici nu l-am supărat vreodată prea tare, cu toții puțim la rândul nostru din alte puncte de vedere, ce drept avem să îl judecăm? Vorbea așa frumos când era calm, îți era drag să îl asculți, defectul lui parcă făcea aceste momente cu atât mai speciale, uitai de tot, și el uita de tot, pentru un moment scurt, parcă puteam să trăim unii cu alții în pace. Vorbea de artă, de ce locuri noi a mai vizitat, de ce muzică a mai ascultat, totul foarte frumos și înflorit, aproape că te apuca plânsul când auzeai. După, naiba știe ce îi trăznea mintea, se apuca să se aprindă, își găsea el să vorbească despre ceva politică sau alt rahat care i se întâmplase în ultimul timp. Dacă chiar erai ghinionist se apuca să vorbească despre femei, iar dacă erați într-un spațiu public asta întorcea întotdeauna privirile oripilate ale celor din jur.

Alții s-ar fi simțit jenați să fie surprinși participând la o astfel de conversație, dar eu eram mai tânăr și mai tâmpit, și mie îmi puțea gura pe atunci. Eu îl întărâtam când vedeam că se aprinde așa, voiam să văd până unde poate să ajungă până o să zică cineva ceva. Îmi plăcea să testez limitele bunului simț și să terorizez așa-zisa lume civilizată cu astfel de barbarisme grosolane. La urma urmei, ce îi poți spune unei persoane care se pârțâie în lift? Merită să îi spui ceva? Sau simplul fapt că ai acordat atenție acestui gest îl face mai important decât este? Trebuie totuși confruntați, măcar din când în când pârțângoșii, dacă nu vrei să transformi un caz izolat într-un obicei toxic. Oricât de mult te-ai lupta din punct de vedere filosofic cu astfel de probleme, la um moment dat te vei da bătut, iar morala fiecărei dezamăgiri este că: intenția contează. Oare ce a vrut să spună autorul? Oare fiecare bășină are o semnificație?

Așa stăteam și noi pe vremea aia, ne întărâtam unul pe altul, voiam să vedem până unde putem să ajungem. Împingeam limita decenței până la extrem, iar, după ce în mod inevitabil se oftica un boșorog adus la disperare, noi continuam să împingem limita indecenței la extrem. Voiam să vedem dacă există ceva dincolo de indecență, ceva și mai depravat de atât.

Această ocupație a noastră ne-a băgat în belele de nenumărate ori. Într-o zi, un coleg de-al lui Vasile, ca să se răzbune pe el, i-a lăsat deschisă la muncă o pagină cu pornografie. Vasile, se întorsese la birou și voi să îi arate șefului său o problemă pe care o descoperise, mare îi fu șocul, când văzu în locul tabelelor pe care le avea deschise două bunicuțe care își explorau zonele intime. Din păcate, după această pățanie el și-a pierdut locul de muncă. El nu a fost deloc ajutat de faptul că, în rușinea și frustrarea pe care a simțit-o atunci, i-a făcut pe toți retardați, inclusiv pe șeful lui, lucru care nu era complet nejustificat, dar asta ar fi o poveste pentru altă dată.

Vasile îmi tot povestea că mai ieșea la întâlniri cu fete de pe internet. Acesta nu putea înțelege de ce nu se lipea de niciuna din ele. Nu își dorea nimic mai mult pe lumea asta, nici măcar un leac pentru boala de care suferea nu era mai important pentru el decât statutul oferit de o cucerire amoroasă. Îmi spunea că toate femeile sunt curve și că vor doar bani, așa e aparent natura lor. Eu mă uitam tăcut, cu admirație și îmi luam notițe mentale, urmărind fiecare cuvânt al lui. Era un mentor pentru mine, un exemplu, un anti-erou absolut, un simbol al rezistenței împotriva lumii acesteia odioase. Eram de nedespărțiți în acea perioadă. Totul era împins la o vulgaritate extremă, până într-o bună zi.

Mă plimbam cu Vasile pe stradă, pe lângă noi trecea un cuplu, un el și o ea. Vasile, în lipsă de ocupație, începu să vadă câte comentarii pe un ton semi strigat poate să facă la adresa celuilalt băiat. A născocit el grozăvii care mai de care, a aruncat spre el insulte tot mai inventive, dar băiatul nici nu se uită la el. Că e bombardier, că are haine scoase din tomberon, că are turul lăsat, zici că s-a scăpat pe el, orice îi trecea prin cap.

Când a observat Vasile că aceștia iuțiră pasul, nu știu ce îi veni, că începu să comenteze la adresa fetei: că arată prea bine să fie cu ăla, că ce fund are, că de ce stă cu un fricos ca ăla, iar când au început să îi scape aluziile sexuale, prietenul ei s-a întors brusc. Vasile, pregătit, deja a făcut trei pași în spate. Celălalt ins, văzând că fuge, în lipsă de altă opțiune, mi-a tras un pumn în gură, ca să se răzbune, de mi-a rupt maxilarul.

Drept să vă spun, după ce mi-au cusut gura, aceasta nu a mai puțit vreodată. Am fost vindecat. Nu am mai vorbit cu Vasile de atunci, ne-am mai văzut doar de două ori și o dată când m-a adus la spital. Poate ar trebui să îl sun.